Vasile Pavel: „Mulțumim lui Dumnezeu că s-a terminat în cele din urmă egal la CSM București – Dinamo, așa a vrut, să țină cu noi”. Șeful CCA a vorbit despre arbitrajul românesc înainte de a lua startul pentru sezonul 2017-2018

Redactor:
Marius Hutu
Vasile Pavel:
  • Publicat:
  • Actualizat:

La scurt timp după ce echipele de Liga Națională de handbal (feminin și masculin) au început pregătirile pentru sezonul 2017-2018 a venit și rândul arbitrilor să ia startul. La sfârșitul acestei săptămâni, la București, va avea loc consfătuirea anuală a arbitrilor, unde sunt așteptate 68 de cupluri. Cu această ocazie, Vasile Pavel, șeful CCA pe plan intern, a acceptat un dialog cu ProSport despre arbitrajul românesc, care se prezintă foarte bine pe plan internațional, dar cu anumite hibe pe plan intern.

„Ne așteptăm la rândul nostru la un campionat cât se poate de greu, în condițiile în care aproape toate echipele s-au întărit. La masculin se anunță o luptă foarte aprigă, toată lumea încearcă să prindă play-off-ul, astfel că vom avea, probabil, cel mai greu campionat din ultimii ani”, ne-a declarat Vasile Pavel. Cu această ocazie, CCA a pregătit mai multe materiale video din sezonul 2016-2017, în ideea de a exemplifica ce a fost bine, ce a fost rău, scopul fiind, evident, creșterea valorică a arbitrajului. Bineînțeles, finala campionatului masculin, Dinamo București – CSM București, meciul doi, după evenimentele consemnate, va fi una din temele de discuție.

Suspendarea pe 3 luni arbitrilor Georgescu – Moldoveanu, considerată cam mare

„Judecând la rece, cred că Adrian Georgescu și Mihai Moldoveanu au condus bine acel meci. Dacă insistau mai mult la final pe colaborarea cu observatorul, poate că totul s-ar fi terminat fără scandal. Există un paragraf care spune că arbitrii sunt răspunzători de tot ce se întâmplă pe teren. Clar, ei nu trebuiau să se grăbească să dea drumul la joc, ci să mai aștepte puțin ca lucrurile să se calmeze. Au mers pe încredere, având în vedere pe cine aveau la masa oficială (n.r. observator a fost Valter Dăncescu), dar cred totuși că mai puteau aștepta puțin până să dea drumul din nou la meci. Voi pedala pe acest aspect și la consfătuirea arbitrilor”, ne-a relatat șeful CCA. Vasile Pavel consideră că pedeapsa primită de Adrian Georgescu și Mihai Moldoveanu, suspendare pe o perioadă de 3 luni, a fost cam mare, recomandarea CCA fiind ca brigada din Constanța să fie sancționată doar cu o lună de suspendare.

La mai bine de o lună și jumătate de respectiva partidă, Vasile Pavel este convins că arbitrii nu au influențat ierarhiile finale: „Clasamentele nu au fost decise în niciun caz de arbitri. La partida Dinamo – CSM București, dacă cineva a fost văduvită, atunci acea echipă a fost Dinamo. CSM București trebuia să joace cu 2 eliminați pe finalul partidei și a stat în teren aproape 2 minute cu un un om în plus, a și marcat două goluri în această situație. Dinamo a avut un om în plus pe teren în ultimele zeci de secunde ale jocului. Mulțumim lui Dumnezeu că s-a terminat în cele din urmă egal, așa a vrut, să țină cu noi! Greșeli au mai fost și vor mai fi, le vedem inclusiv la Jocurile Olimpice și Campionate Mondiale”. Șeful CCA a adăugat faptul că inclusiv ierarhiile la turneele finale de J1,2, 3, etc au fost conforme cu valoarea echipelor, arbitrajul nu a mai fost temă de discuție.

„La nivel internațional este mult mai multă liniște, nu se face așa mare tam-tam după o greșeală de arbitraj”

Pe plan internațional, România stă foarte bine la nivel de arbitraj, în principiu nu prea ratează competițiile de anvergură. Carmen Florescu și Anamaria Stoia au fost delegate la Campionatul Mondial din Germania, Sorin Dinu și Constantin Din au șanse foarte mari să fie prezenți la Campionatul European din Croația, în timp ce handbalul românesc a mai câștigat din această vară încă un cuplu internațional, Mihai Pârvu – Mihai Potârniche. De ce la nivel internațional arbitrajul românesc este în top și totuși pe plan intern mai sunt probleme? „La nivel internațional este mult mai multă liniște, nu se face așa mare tam-tam după o greșeală de arbitraj. Cu puțină răbdare, cred că lucrurile se pot îmbunătăți și pe plan intern. Dar știți cum este la noi, cel mai ușor este să dai vina pe arbitri”, a răspuns Vasile Pavel.

S-au retras două cupluri cu experiență, deși mai aveau dreptul să arbitreze

Pentru noul sezon, corpul de arbitri va fi ceva mai sărac, având în vedere că două cupluri cu experiență, Marta – Băban și Pintea – Sas s-au retras din activitate, deși mai aveau dreptul să oficieze meciuri câțiva ani. Marius Pintea a devenit director tehnic la CSM București, iar Ionuț Marta este director general la Minaur Baia Mare. „Sunt pierderi importante pentru arbitrajul românesc, dar fiecare își alege drumul în viață. Poate că lotul va avea mai puțină experiență prin retragerea acestora, apoi Din – Dinu și Harabagiu – Stănescu vor mai avea 2 ani, respectiv 3 ani de arbitraj, astfel că aceste aspecte ne obligă să avem curaj, adică să încercăm să promovăm mai multe cupluri tinere. Încet-încet se vor schimba generațiile, astfel că voi cere și cluburilor să accepte mai multe cupluri tinere la meciuri, chiar dacă vor mai greși din lipsă de experiență”, a comentat Vasile Pavel.

Patru cupluri de arbitri Candidați EHF

La consfătuirea de la sfârșitul acestei săptămâni, din cele 68 de cupluri invitate să participe, aproape o treime (22) dețin sau aspiră la ecusoane internaționale. Cu această ocazie vor fi examinați arbitrii pentru selecția EHF Young (6 cupluri până în vârstă de 26 de ani), dar și arbitri Candidați EHF (4 cupluri), cei care au cele mai mari șanse să participle la un examen EHF în vederea obținerii ecusonului ce le oferă dreptul de a arbitra jocuri internaționale. La acest examen vor participa cuplurile Cazan – Suliman, Iacob – Savu, Constantin – Gal și Nițișor – Stamatoiu. Cazul Cazan – Suliman iese în evidență, în condițiile în care cuplul se regăsește din nou pe listă, deși au picat două examene la limba engleză susținute până acum afară.

„Le-am mai oferit încă o șansă celor doi arbitri. Alin Cârligeanu răspunde de partea internațională, el va examina toate cuplurile, dar le-am mai oferit încă o șansă. Dacă vor trece examenul este bine, dacă nu, este treaba lor. Nu putem să-i învățăm noi și limba engleză. Nu-ți cere nimeni să știi la perfecție limba engleză afară, dar trebuie să ai un minim de cunoștinte. Nu poți să te duci afară și să dai din mâini”, a susținut Vasile Pavel.

Cuplurile Gal / Savu și Constantin / Iacob s-au despărțit sezonul trecut și s-au împerecheat astfel: Iacob – Savu, Constantin – Gal. Constantin și Iacob au fost pe lista EHF Young, dar nu au confirmat în urma examenelor internaționale, pe care le-au picat, de asemenea, de două ori.

În cadrul consfătuirii, arbitrii vor fi examinați teoretic și fizic. Cu această ocazie, sâmbătă seara, de la ora 20:00, va avea loc și o ședință comună cu corpul observatorilor, după problemele ivite la finala Dinamo – CSMB. „Fiecare trebuie să ne spunem păsurile pentru o mai bună colaborare pe viitor între observatori și arbitri. Observatorii vor spune ce așteaptă de la arbitri. La fel, arbitrii vor spune ce așteaptă de la observatori și sper ca lucrurile să se prezinte mult mai bine din punct de vedere al oficialilor unui joc în sezonul care urmează”, a concluzionat Vasile Pavel.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce  s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta Ion Ţiriac în fotbal
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta…
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din Oradea
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din…
Obligatoriu pentru cei care au instalații de Crăciun pe casă. Vecinii pot depune plângere
Obligatoriu pentru cei care au instalații de Crăciun pe casă. Vecinii pot depune plângere
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×